„Eu cred că orice guvern când se află în situație de criză, noi suntem în criză de securitate la graniță, suprapusă cu criza sanitară, credința mea este că trebuie să gândim niște măsuri. Nu cred că este neserios să estimăm cifre și să supralicităm. La orice formă de ajutor vom ajunge, important este că ne gândim să rezolvăm problemele, Cetățenii trebuie să fie ajutați și apărați. Când vom avea o decizie a coaliției politice vom face publică.
Este grija noastră continuă să oprim acest proces de creștere a prețurilor. Avem măsuri și sunt sigur că vom ajunge în coaliție la o concluzie să aparăm și copiii, să prevenim abandonul școlar.
Coaliția demonstrează că a reușit să treacă momentele mai tensionate și cu siguranță se va ajunge la un numitor comun”, a declarat Marius Budăi, la Realitatea PLUS.
Guvernul pregătește ajutoare pentru românii cu venituri mai mici de 600 de lei și pentru elevii care provin din familii sărace. Elevii vor primi 150 de lei, timp de 7 luni. Iar familiile cu venituri reduse vor primi de la stat aproximativ 250 de lei, o dată la 2 luni.