"La noi a fost o neîncredere în autorităţi. Cum a condus USR Ministerul Sănătăţii e inadmisibil. Văd că scot capul de parcă nu au fost la guvernare. Pentru tot ce s-a întamplat în sistemul de sănătate sper să răspundă penal. Am văzut ca în Franţa au început deja, pentru că nu numai corupţia ucide, ci şi incompetenţa. Când îţi asumi asemenea demnităţi, trebuie să te uiţi în oglindă dacă faci faţă sau nu", a declarat Marcel Ciolacu la un post de televiziune.
Preşedintele PSD susţine că este necesar un alt sistem de abordare a vaccinării şi "o lege stop covid predictibilă". "Apoi trebuie ştiinţific demonstrat de ce trebuie luate măsuri, să nu mai aşteptăm să intervenim când deja s-a pornit tăvălugul", spune social-democratul.