"România a cheltuit doar 1,81% din PIB pentru apărare în 2017. Preşedintele Trump ne-a reamintit că Europa are nevoie de SUA pentru a-şi asigura securitatea. România are nevoie, mult decât oricine, de SUA. Avem nevoie de garanţii reale de securitate deoarece suntem graniţa de est a UE şi NATO. Preşedintele Trump va cere astăzi tuturor statelor europene membre NATO să-şi respecte angajamentele militare fata de organizaţie. Am vrut să ştiu dacă Guvernul condus de PSD şi-a respectat angajamentele asumate şi reafirmate atât la Washington, cât şi la Bruxelles, cu privire la alocarea a 2% din PIB pentru apărare. În 2017, an în care putem şti exact cât am cheltuit, nu am respectat un angajament care ţine de demnitatea statului şi de reputaţia noastră între statele membre NATO. Conform răspunsului pe care l-am primit de la ministrul Apărării, Mihai Fifor, România a cheltuit doar 1,81% din PIB pentru apărare în 2017", a afirmat deputatul PMP, Eugen Tomac, pe Facebook.
La sfârşitul lunii martie, parlamentarul PMP a adresat o interpelare ministrului Apărării, Mihai Fifor, în care îl cât la sută din PIB a cheltuit instituţia în anul 2017 şi care au fost investiţiile în domeniul apărării, în contextul în care coaliţia de guvernare PSD-ALDE şi-a asumat alocarea a 2% din PIB pentru apărare, în intervalul 2017-2027.
Răspunsul Ministerului a venit o lună mai târziu în care i s-a transmis preşedintelui PMP, Eugen Tomac, că instituţia a cheltuit în anul respectiv peste 14 miliarde de lei, însemnând 1,81% raportat la PIB.