Majoritatea parlamentară PSD-ALDE a învins în războiul majorărilor salariale. În ciuda avertismentelor Guvernului, deputaţii au votat în urmă cu puţin timp pomenile electorale pentru angajaţii din sănătate şi educaţie. Vorbim despre o creştere cu 15% a salariilor de la 1 decembrie. La dezbaterile din plen, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, că minte atunci când susţine că nu sunt bani pentru aceste majorări salariale. Şi l-a ameninţat cu un dosar penal. Lupta nu se încheie aici. Guvernul va ataca proiectul la Curtea Constituţională.
Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, a afirmat, la Realitatea TV, că au fost mai multe măsuri luate în Parlament, precum bonuri de masă, şi că nicina nu s-a aplicat. "Promisiuniile nu înseamnă bunăstare, ci doar iluzii", a spus acesta.
Alina Gorghiu: Nu a fost cvorum la votul din Camera Deputaţilor
Preşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, la Realitatea TV, că la votul de astăzi nu a fost cvorum. "Mâine vom face toate demersurile în a sesiza organele competente", a precizat acesta, adăugând că în plenul Camerei Deputaţilor au fost doar 168 de deputaţi.
"Se vede acest lucru pe imaginile din plen. Domnul Dragnea, nerespectând regulamentul, îşi bate joc de oamenii care cred că li se majoreze salariile", a afirmat Alina Gorghiu.
Întrebată de ce PNL nu a votat legea, întrucât o lege poate fi aplicată dacă există resurse financiare pentru a-o susţine.
Liviu Dragnea: Sunt manipulări
După votul din Camera Deputaţilor, Liviu Dragnea a precizat că din punctul de vedere al capacităţii Parlamentul de a vota o lege lucrurile sunt clare, la fel şi legat de disponibilitatea fondurilor la buget. "În rest, sunt manipulări", a spus acesta, adăugând că s-a mers pe principiu, după muncă egală, salarizare egală. "Ce am văzut în Parlament astăzi este stilul Traian Băsescu, în care categoriile sociale sunt asmuţite una împotriva alteia", a completat acesta.
Dragnea, către Guvern: Oameni buni, treziţi-vă, nu mai ţineţi banii necheltuiţi!
Ministrul Muncii a spus, în Parlament, că orice specialist în buget poate explica că nu există acea marjă pentru creşterea salariilor. "Sunt iluzii vândute în prag electoral", a precizat Sorin Pâslaru, adăugând că sunt măsurile unor partide care cred că aşa pot câştiga alegerile.
Ministrul Muncii: ”O lege este bună doar dacă poate fi susținută financiar”
Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au aprobat, săptămâna trecută, mai multe amendamente la Ordonanța de Urgență nr. 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multe categorii de personal.
Unul dintre amendamente se referă la sistemul sanitar și prevede că, "începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază''.
Un alt amendament adoptat prevede că, "începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței".
Totodată, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.
Deputații Comisiei de muncă și buget au aprobat și un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.
Începând cu aceeași dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Județene, a Municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilește de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menționat mai sus se aprobă prin ordin al președintelui CNAS, mai prevede amendamentul.
Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș se opune planului, invocând că nu au fost alocate sume în buget. Ministul Muncii, Dragoș Pâslaru, acuză aleșii de populism.
Sindicaliștii amenință cu reluarea protestelor în cazul în care revendicările salariale nu le vor fi soluționate.
Săptămâna trecută, Tribunalul București a declarat ilegală greva Sanitas.