Prim-vicepreşedintele PMP Iaşi deputatul Petru Movilă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în 20 de localităţi din judeţ, conducerile filialelor au fost demise, în urma rezultatelor slabe de la alegerile locale. ”Este vorba de comunele în care atât PMP, cât şi UNPR, au scos doi-trei la sută la locale.
Aceste organizaţii vor fi coordonate de consilierii judeţeni, cinci la număr, până la desemnarea unor conduceri interimare. Vom reface acolo organizaţiile, pentru a nu avea surprize la alegerile din toamnă”, a spus Petru Movilă. La rândul său, liderul organizaţiei judeţene a PMP Iaşi, deputatul Gheorghe Emacu, a spus că fuziunea PMP-UNPR se apropie de final în judeţul Iaşi, el precizând că nu sunt probleme în armonizarea relaţiilor dintre cele două partide.
”Mai sunt şase-şapte comune, unde vom desemna conducerile interimare în perioada imediat următoare”, a declarat Emacu. El a precizat că în urma fuziunii PMP-UNPR, noul partid are în judeţul Iaşi şase primari, 12 viceprimari şi 180 de consilieri locali. La alegerile locale din luna iunie, atât PMP, cât şi UNPR au obţinut fiecare peste cinci la sută în judeţul Iaşi, cele două formaţiuni având împreună cinci consilieri judeţeni.