Ce l-a nemulțumit pe deputatul Mihai Mohaci care a plecat din PSD și s-a înscris în Pro România? În momntul plecării, afirma că în ultimii 2 ani nu a venit nimeni din conducerea PSD de la Bucureşti la Braşov.
El s-a mai plâns că parlamentarii social-democraţi nu au avut cu cine să discute despre proiectele de la nivelul judeţului pe care îl reprezintă. În schimb, au fost “buni numai să ridice mâna când li se spunea”.
Într-o scrisoare adresată membrilor PSD Braşov, citată de Agerpres, deputatul Mihai Mohaci precizează că valul de excluderi din ultima perioadă trebuia să ducă la discuţii şi dezbateri în rândul organizaţiilor, “nu să înghiţim în sec de frică să nu fim excluşi cumva″.
Potrivit acestuia, membrii simpli ai PSD află de la televizor ce se întâmplă la nivel central, iar lipsa unei reale comunicări și lipsa unui dialog cu membrii de partid îl face să creadă că direcţia în care se îndreaptă conducerea judeţeană este una greşită.
Mihai Mohaci a fost prefect al judeţului Braşov în perioada 8.05.2012-13.03.2014, apoi din 29.12 2014 până în 11.03.2016. În perioada 13.03.2014 până în 29.12.2014 a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Braşov.