Liviu Dragnea spune că vizita a inclus întrevederi cu premierul israelian şi cu preşedintele Reuven Rivlin, iar discuţiile s-au concentrat pe dialogul bilateral româno-israelian, cooperarea sectorială, cooperarea economică şi situaţia din Orientul Mijlociu.
Un alt subiect, se arată în document, a fost legat de mutarea Ambasadei României la Ierusalim, iar premierul israelian şi-a exprimat dorinţa ca România să fie prima ţară europeană care să îşi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
"Cu această ocazie, au fost menţionate demersurile pe care Guvernul României le-a iniţiat prin adoptarea unui Memorandum în şedinţa de Guvern privind propunerea de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României la Ierusalim", se menţionează în raportul obținut de realitatea.net. Documentul este atașat în galeria articolului și poate fi consultat aici.
Totodată, docmentul menționează că Liviu Dragnea le-a transmis preşedintelui şi premierului israelian că acest demers este susţinut de coaliţia PSD-ALDE şi că despre acest memorandum s-a discutat în România cu toţi decidenţii. "S-a amintit că partea română a comunicat deja partenerilor existenţa unei consultări în curs pe această temă, atât la nivel guvernamental, cât şi cu alţi actori implicaţi, Memorandumul urmând ordinea constituţională", se mai arată în textul citat.
"Vizita oficială în Israel a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a constituit un pas important în consolidarea dialogului româno-israelian, reliefând importanţa aprofundării relaţiilor bilaterale în diferite domenii", se menţionează în finalul raportului