"Vom pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al președintelui PSD, Liviu Dragnea, și vom vota în consecință. Regulamentul Camerei Deputaților este clar și limpede: mandatele persoanelor condamnate definitiv pentru fraude electorale nu pot fi validate", a spus șefa interimară a PNL.
Totodată, aceasta a explicat că, dacă PSD va câștiga acest vot privind invalidarea mandatului de deputat, liberalii iau în calcul sesizarea Curții Constituționare a României.
"Sper ca toate celelalte partide să se ralieze acestei poziții de bun simț și să voteze împotrivă. În cazul în care PSD va avea câștig de cauză la vot, luăm în calcul sesizarea Curții Constituționale. Nu putem ceda în fața acestui obicei al PSD de a considera că legile aflate în vigoare sunt, pentru liderii acestui partid, facultative. De altfel, avem un precedent în 2004, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentință judecătorească la acel moment, toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză", mai scrie Raluca Turcan pe Facebook.
Liberalii fac referire la articolul 7 din regulamentul Camerei inferioare: "Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat (…) în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral".
Liviu Dragnea ar intra sub incidenţa acestui articol, spun liberalii, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare. El a fost condamnat pentru fraude comise la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României.
"Acum nu ne putem lua după opoziţia cuiva de pe Facebook. Regulamentul prevede foarte clar care sunt paşii ca în urma unor alegeri să fie validat mandatul unui deputat. Atâta timp cât preşedintele României şi Biroul Electoral Central au constatat că în aceste alegeri nu au fost fraude electorale, nu avem ce comenta. Nu avem ce discuta de o posibilă invalidare. În pană de idei, anumiţi colegi încearcă să posteaze pe Facebook anumite poziţii. Dar eu cred că-şi revin până marţi", a declarat, pentru REALITATEA TV, Florin Iordache, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.
Demersul liberalilor pare însă sortit eşecului, în condiţiile în care social-democraţii îi au alături pe cei de la ALDE. Chiar dacă celelalte partide s-ar alia împotriva lui Dragnea, voturile lor ar fi insuficiente.
Tăriceanu: Invalidarea mandatului lui Dragnea mi se pare o greșeală, din punct de vedere politic
Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu consideră că intenția liberalilor de a solicita invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea "reprezintă, din punct de vedere politic, o greșeală".
"Din punct de vedere politic mi se pare o greșeală. Mi se pare că PNL, în loc să constate că linia pe care s-a înscris de aproape doi ani de zile, discursul pe care l-a avut, i-a dus la un rezultat catastrofal și să tragă concluziile în urma acestei maniere de a face politică, continuă în același stil. Se pare că s-a lipit de ei așa de mult marca PDL, a pierdut PNL adevăratele valori liberale și este un partid care probabil, mai mult sau mai puțin din umbră, văd că este condus în stilul PDL, cu maniera PDL", a afirmat Tăriceanu duminică, la Digi 24.
Nicușor Dan: Ne vom opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea
Președintele USR, Nicușor Dan, a afirmat că deputații formațiunii sale se vor opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea pe motiv că acesta a fost condamnat pentru fraudă electorală.
"Ne vom opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea condamnat pentru fraudă electorală. Declarația lui Florin Iordache, avocatul PSD, că incompatibilitatea între mandat și condamnarea pentru fraude în alegeri nu se referă la trecut mi se pare de un ridicol absolut. Dar la ce fraude se poate referi regulamentul Camerei Deputaților, la cele din viitor?", este mesajul postat duminică pe facebook de liderul USR.