Crin Antonescu a dat măsura cunoaşterii limbii engleze, în 2012, când a fost numit preşedinte interimar, după suspendarea lui Traian Băsescu. Atunci, a primit o delegaţie a Fondului Monentar Internaţional, cu care s-a înţeles mai mult prin semne.
Primarul municipiul Alba-Iulia, Mircea Hava intră şi el în cursa pentru Parlamentul European. Potrivit CV-ului său, cunoaşte limba engleză doar „la nivel conversaţional”. Nici franceza nu o cunoaşte mai bine. Însă nu se lasă descurajat.
Un alt liberal căruia partidul i-a pregătit un loc călduţ la Bruxelles e Vasile Blaga. Nu vorbeşte engleză şi nu îi e jenă să o recunoască. A spus-o răspicat, în 2012, când a fost ironizat că va vorbi „cu mâinile”" cu liderii europeni la Congresul PPE.