"Noi nu agreăm procesul de traseism politic, această idee fiind menţionată şi subliniată în mai multe rânduri în mod public, de-a lungul timpului. Tocmai din acest motiv dorim să ne declarăm poziţia faţă de o reîntoarcere a celor care au decis, în cel mai dificil moment politic, cel al alegerilor prezidenţiale, să nu ne sprijine, ci, dimpotrivă, să fie alături de contracandidatul PNL. Atât cetăţenii, cât şi membrii de partid şi-au manifestat de multe ori dezacordul cu privire la acest fenomen, mergând, în majoritatea cazurilor, până la ideea că migraţia politică nu trebuie iertată şi acceptată. Este un principiu la care nu renunţăm", a declarat copreşedintele PNL Vaslui, deputatul Florin Ciurariu, potrivit Mediafax.
Tinel Gheorghe: Aleşii care au plecat la PSD pot fi reprimiţi în PNL în funcţie de motive
Viceliderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe, declara, luni, că aleşii locali care au migrat, în urma Ordonanţei 55, de la PNL la PSD şi doresc să se întoarcă la liberali ar putea fi primiţi înapoi, dacă au susţinerea cetăţenilor şi în funcţie de motivele pentru care au plecat.
"Vor fi primari are au plecat pe Ordonanţa 55 şi care vor dori să se întoarcă în PNL. Trebuie să fie analizat caz cu caz. Acolo unde merită, în funcţie de situaţia politică, de motivele care au stat la baza plecării lor, ar putea fi reprimiţi în PNL", declara Tinel Gheorghe.
Mai mult, Tinel Gheorghe spunea că ar putea fi reprimiţi în partid primarii care au plecat la PSD, doresc să se reîntoarcă şi se mai bucură de credibilitatea cetăţenilor, îşi fac "autocritica" şi au avut motive legate de rezolvarea unor probleme ale localităţilor lor.
"E posibil să-i primim înapoi pe cei care se mai bucură de credibilitatea cetăţenilor, că nu toţi cetăţenii sunt de acord cu migraţia, pe cei care au plecat pentru rezolvarea problemelor de finanţare a obiectivelor din localitate, pentru că cei de la PSD îi finanţau reprezentanţii lor", explica Tinel Gheorghe.
În acest sens, viceliderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor preciza că, în condiţiile în care legea prevede că primarul se alege într-un singur tur de scrutin şi primarul în funcţie are prima şansă, PNL nu poate să menţină ideea de a nu-i primi înapoi pe primari.
Partidul "câștigător" al migrației politice: Şi-a triplat numărul de parlamentari în trei ani
Ordonanţa 55/2014 a fost emisă de Guvern în august 2014, actul normativ permiţând aleşilor locali să migreze la alte formaţiuni, fără a-şi pierde mandatul, având la dispoziţie 45 de zile pentru a-şi declara opţiunea. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.
Potrivit unui raport Expert Forum, publicat în ianuarie 2015, peste 5.000 de aleşi locali, între care 552 de primari, au migrat la alte partide după adoptarea OUG 55/2014, marele câştigător fiind PSD, către care s-au îndreptat 79 la sută dintre primarii care au migrat, iar marii perdanţi, PNL şi PDL.
Ulterior, OUG 55/2014 a fost declarată neconstituţională, după ce a fost atacată la Curtea Constituţională (CC) de PNL şi PDL.