La ora 13.00 a intrat în dezbaterea Comisiei, iar la ora 17.35 a trecut de votul Senatului.
Comisia pentru Cod electoral a dat, săptămâna trecută, un raport favorabil proiectului de lege privind votul prin corespondență în forma redactată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), proiectul fiind trimis la Senat pentru a intra în procedură parlamentară.
Parlamentarii Comisiei pentru Cod electoral și-au însușit proiectul cu majoritate de voturi.
Reprezentanții PNL și PSD au susținut în ședință că votează textul AEP fără obiecții, iar observațiile tehnice le vor depune ca amendamente în faza procedurii parlamentare.
Potrivit textului propus de AEP, votul prin corespondență ar urma să se aplice la alegerile prezidențiale, parlamentare și europarlamentare.
Amânarea adoptării legii votului prin corespondență este motivul pentru care liberalii au intrat în grevă japoneză, în Parlament.
Iohannis: Sper ca săptămâna viitoare să avem legea votului prin corespondenţă
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că este "foarte bucuros" că Senatul a adoptat proiectul de lege privind votul prin corespondenţă şi că speră ca săptămâna viitoare să "fim în posesia unei astfel de legi".
"Sunt foarte bucuros că astăzi Senatul a votat proiectul legii şi sper în continuare ca partidele să-şi menţină acest entuziasm pentru legea votului prin corespondenţă şi, poate, săptămâna viitoare, deja să fim în posesia unei astfel de legi", a declarat preşedintele.
"Avem o guvernare care s-a dovedit incapabilă să asigure condiţiile necesare pentru exercitarea acestuia de către toţi cetăţenii în ţară şi în străinătate. Absenţa unei legi a votului prin corespondenţă ar fi în continuare o piedică în a garanta tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla ei, dreptul al vot. (...) Sper că există înţelepciunea la nivelul tuturor partidelor pentru a schimba cât mai repede această stare de fapt şi de a finaliza acest proiect", a mai spus Iohannis.
Şeful statului a menţionat totodată că "ne aflăm în perioada imediat premergătoare construirii bugetului" şi a arătat că "practica direcţionării de resurse de la bugetul statului pentru a influenţa procesul electoral nu are ce căuta într-o democraţie puternică".
"Ne aflăm în perioada imediat premergătoare construirii bugetului. Îmi doresc ca el să fie rezultatul unei viziuni, al asumării unor obiective în interesul întregii societăţi şi a respectării angajamentelor luate de întreaga clasă politică nu al unor calcule electoraliste sau interese partizane. Practica direcţionării de resurse de la bugetul statului pentru a influenţa procesul electoral nu are ce căuta într-o democraţie puternică. Renunţarea la un asemenea mod de lucru ar fi tocmai expresia unui comportament responsabil", a spus Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.
Deputatul PNL, Mihai Voicu, declara, săptămâna trecută, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că poate garanta că "este posibil" ca problema votului prin corespondență să fie rezolvată până pe 16 noiembrie, "însă depinde în continuare, din păcate, de majoritate". În ceea ce privește calculul politic, Voicu puncta că nu UDMR, care se opune adoptării acestei legi, reprezintă principala problemă la vot.
"Astăzi, AEP a prezentat Comisiei un text, un proiect de lege. El este 99% identic cu cel prezentat de PNL. Nici nu ar fi fost foarte greu pentru că votul prin corespondență are o rețetă e simplă. În acest moment, avem un proiect adoptat de Comisie, care va fi prezentat mâine, la prânz, Biroului Permanent al Senatului care va acorda cinci-șase zile termen de amendamente. Săptămâna viitoare, marți, proiectul se va reîntoarce la Comisie și miercuri vom putea da votul în plenul Senatului. Suntem în grafic, dacă acest ritm se menține. Miercuri, 4 noiembrie, putem da votul final și trimite legea la promulgare. Pot garanta că acest lucru e posibil, însă depinde în continuare, din păcate, de majoritate. Pentru că este lege organică, trebuie jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor. Fără voința majorității parlamentare, acest proiect de lege nu poate trece", spunea Mihai Voicu.
Întrebat dacă PNL a stat de vorbă cu cei din UDMR, care se opun adoptării acestei legi, Mihai Voicu a răspuns negativ, punctând însă că "e dreptul lor să fie împotrivă":
"Au probabil niște calcule politice. Există suficiente voturi din partea PNL, PSD, PC, ALDE, nu are importanță. Nu UDMR reprezintă principala problemă".
Totodată, întrebat dacă are garanția celor 294 de voturi necesare pentru ca acest proiect de lege să fie adoptat, Voicu a replicat:
"Ele nu sunt 294 pentru că trebuie separat în Senat, separat în Camera Deputaților. Dacă majoritatea funcționează, înseamnă că PSD aduce atât voturile UNPR-ului, cât și ale ALDE", a mai spus Voicu.
La rândul său, secretarul general al PNL, Marian Petreche, dădea asigurări, săptămâna trecută, la Realitatea TV, că este timp suficient ca proiectul de lege să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis până pe 15 noiembrie:
"Legea pe care o propune AEP e foarte apropiată, să nu zic identică cu cea făcută de PNL. Astăzi, am vorbit cu Mișu Voicu și mi-a spus că, din punctul nostru de vedere, este timp suficient ca să fie promulgată de președinte până pe 15 noiembrie, termen la care face posibilă aplicarea sa la alegerile din 2016".