Este vorba de un proiect de lege care să reglementeze obligația autorităților locale de a înființa câte o creșă pentru fiecare 15.000 de locuitori din respectiva unitate administrativ-teritorială, potrivit deputatului Mariei Grecea.
„Sporirea natalității nu este doar o prioritate, este o garanție a existenței unui stat. România are nevoie de creștere demografică, iar noi, toți cei responsabili, avem datoria de a elabora un cadru menit să îi încurajeze pe români să aibă copii. Am convingerea că această măsură îi va încuraja pe tineri să ia o decizie importantă în viață: aceea de a-și întemeia sau de a-și mări familia”, a declarat deputatul PNL Maria Grecea.
Deputatul intenționeză să continue demersul inițiat în 2016, prin care urmărește asigurarea unor servicii de calitate în toate unitățile preșcolare și prevenirea înființării și funcționării unor creșe sau grădinițe neautorizate. Ea consideră că fiecărui părinte trebuie să i se garanteze dreptul de a-și lăsa copiii preșcolari într-un mediu sigur și sănătos.
Maria Grecea și-a exprimat speranța că acest proiect va fi susținut de către senatori, indiferent de apartenența lor politică, deoarece reprezintă un pas important în calea modernizării serviciilor oferite de autorități în sprijinul comunității, principalii beneficiari fiind tinerii.