Difuzarea acestui comunicat survine unei conversații telefonice avute de Lavrov cu omologul său grec, Nikos Kotzias, discuție despre care MAE rus afirmă că a fost inițiată de acesta din urmă.
Pe lângă criza generată de întreruperea negocierilor dintre Grecia și creditorii ei internaționali după ce premierul Alexis Tsipras a convocat un referendum prin care populația va decide duminică aprobarea sau respingerea acordului propus de acești creditori, cei doi miniștri au vorbit și despre 'perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale', se mai menționează în text.
După ce partidul său Syriza (stânga radicală) a câștigat alegerile legislative din luna ianuarie, premierul Alexis Tsipras a dus o politică de apropiere față de Moscova, ajungând să fie caracterizat de unii analiști drept calul troian al Rusiei în Europa.
Tsipras a efectuat două vizite oficiale în Rusia, ultima pe 19 iunie la Forumul economic internațional de la Sankt Petersburg, semnând cu această ocazie un acord pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu ajutorul unei finanțări de circa două miliarde de euro oferite de Rusia. În întrevederea avută atunci cu președintele Vladimir Putin, premierul grec a subliniat că acest acord deschide calea unor 'vaste posibilități de cooperare' între Grecia și Rusia.