Iată, în cele ce urmează, răspunsul lui Kovesi, pentru comisia parlamentară, obţinut de Realitatea Tv:
„Vă fac cunoscut că nici în exercitarea atribuţiilor mele de serviciu şi nici în timpul meu liber nu am luat cunoştinţă de situaţii sau împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral cu consecinţa vicierii rezultatului acestor alegeri”, a susţinut procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în scrisoarea transmisă Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezienţiale din anul 2009.
Mai mult, procurorul şef al DNA a făcut trimitere şi la Decizia CCR nr. 924 din 2012 care face referire la Decizia 45/1994, în care Curtea arată că „prevederile regulamentului propriu al fiecărei Camere nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi (sau senatori, după caz), precum şi pentru autorităţile, deminitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera”, potrivit sursei citate.
Potrivit deciziei citate, „anumiţi demnitari şi funcţionari publici nu pot fi controlaţi prin comisiile de anchetă, deoarece Constituţia, stabilind raporturile juridice dintre autorităţile publice, instituie reguli distincte”, de asemenea, „orice dispoziţie regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă eventualele dispotiţii constituţionale care se stabilesc (...) separaţia puterilor în stat şi, desigur, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii”, susţine Kovesi.
Comisia de anchetă îi cere lui Kovesi să răspundă măcar în scris. A trimis două întrebări
Răspunsul acesteia vine după ce comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009 i-a transmis şefei DNA o scrisoare în care i se solicita să răsoundă la două întrebări :
„S-a votat textul final al scrisorii. Citez întrebările din memorie: dacă dânsa s-a aflat la data respectivă la locul respectiv şi dacă da, în ce scop a fost acolo, în casa domnului Oprea. Acestea au fost întrebările adresate de către domnii deputaţi. Sunt două întrebări trimise de către deputaţi”, a precizat la acea vreme, preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, deputatul PSD Anca Florea.
Ea a menţionat că textul final al scrisorii a fost votat în unanimitate de către membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, iar scrisoarea va fi transmisă procurorului şef al DNA. Demersul Comisiei de anchetă de a transmite aceste întrebări Laurei Codruţa Kovesi are la bază refuzul repetat al acesteia de a se prezenta la audieri.