Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticoruţie, Codruţa Kovesi, a declarat pentru MEDIAFAX că presiunile foştilor agenţi Mossad au reprezentat "o încercare nereuşită de intimidare" şi în prezent se fac investigaţii într-un dosar aflat pe rolul unei alte unităţi de parchet.
"Este un dosar în curs la altă unitate de parchet, în care nu am calitate. A fost o încercare nereuşită de intimidare", a declarat pentru MEDIAFAX Laura Codruţa Kovesi. Persoanele care ar fi exercitat "actele de hărţuire în vederea intimidării" ar fi foşti agenţi ai serviciului de informaţii externe al Israelului, Mossad, au precizat pentru MEDIAFAX sursele judiciare.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost ţinta unor activităţi de spionaj. Operaţiunea a fost efectuată de patru cetăţeni israelieni. Doi dintre ei, foşti ofiţeri de informaţii, sunt fondatorii unei firme de investigaţii private, alături de Meir Dagan, fost director Mossad.
Potrivit RiseProject, procurorii DIICOT anchetează patru cetăţeni israelieni pentru spionarea comunicaţiilor şi tentativa de compromitere a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Doi dintre suspecţi, Dan Zorella şi Avi Yanus, sunt foşti ofiţeri de informaţii. Ei au pus bazele firmei de investigaţii private Black Cube, în care a activat şi Meir Dagan, cel care a condus spionajul israelian în perioada 2002 - 2011.
Acesta din urmă a fost preşedinte de onoare al companiei Black Cube până în urmă cu două săptămâni, când a încetat din viaţă. Alţi doi cetăţeni israelieni implicaţi în operaţiune, Ron Weiner şi David Geclowicz, au fost arestaţi de magistraţii români. Pe parcursul lunii martie, cei doi au spart mai multe conturi de e-mail ale unor apropiaţi ai şefei DNA.
Potrivit procurorului şef al DIICOT, citat de RiseProject, nu se cunoaşte, în acest moment, cine este beneficiarul activităţilor de spionaj, cel care a angajat firma israeliană Black Cube. Firma, fondată în 2010 la Tel Aviv de foştii ofiţeri de informaţii, are sucursale la Londra şi Paris.
Compania oferă servicii de informaţii şi juridice. De-a lungul timpului, a reprezentat în instanţă o serie de oameni de afaceri, acuzaţi de infracţiuni economice. Publicaţia The Wall Street Journal a scris, în 2015, că angajaţii Black Cube au fost implicaţi în activităţi private de contraspionaj cibernetic şi s-au infiltrat în reţele de hackeri.