Până acum, procurorii puteau cere ajutor pentru interceptări SRI-ului. Acum, trebuie să se descurce fără, dar n-au suficienţi oameni. Singurele parchete care pot deţine aparatură de interceptare sunt DIICOT și DNA. Laura Codruţa Kovesi spune că unii procurori au şi câte 120 de dosare în lucru simultan.
"Toate parchetele ar trebui să deţină această posibilitate de a deţine aparatură tehnică. În al doilea rând, din momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR, nu vom putea apela la sprijinul tehnic al niciunei insituţii cum e, spre exemplu, SRI, cu excepţia acelor structuri care au în componenţă poliţişti de poliţie judiciară. Nu am avut suficiente resurse. Supravegherea tehnică înseamnă şi acces la sisteme informatice, şi localizarea posturilor telefonice, fotografieri în spaţiul public, înregistrări în mediul ambiental sau înregistrarea comunicaţiilor în alte sisteme. 24 de oameni nu puteau asigura toate aceste activităţi. Anul trecut am avut 11.000 de dosare, nu în toate folosim interceptări, a fost necesar să folosim resursele altor instituţii. Nu vom mai putea folosi resursa umană a altor institutţii, ofiţerii serviciilor de informaţii nu vor mai putea fi folosiţi. Dar CCR nu exclude folosirea infrastructurii care a fost folosită în ultimii 20 de ani, deci evaluarea pe care am făcut-o - că avem nevoie de 130 de poliţişti şi 10 milioane de euro e preliminară raportată strict la posibilitatea de a folosi această infrastructură a SRI, care există şi pe care o putem folosi dacă va fi prevăzut într-o dispoziţie legală", a spus Kovesi.