"Cred că alegerile au fost foarte bine organizate. Felicit autoritățile pentru organizarea cu succes a scrutinului și pe românii care au votat", a spus Klemm, la finalul Serii Anuale a Corpului Diplomatic, desfășurate la Palatul Regal din Capitală.
Întrebat dacă participarea la scrutinul parlamentar din România i s-a părut scăzută, diplomatul american a menționat că și la prezidențialele din SUA prezența a fost mai redusă decât la alegerile trecute, relatează AGERPRES. "Da, asta a fost surprinzător, trebuie să recunosc. Dar și la prezidențialele din SUA participarea a fost scăzută. Nu atât de scăzută ca în România, dar mai scăzută față de alegerile trecute", a precizat Hans Klemm.
În ceea ce privește o eventuală nominalizare în funcția de premier a unei persoane cu probleme penale, ambasadorul american a arătat că responsabilitatea în cazul numirii unui prim-ministru revine șefului statului.
"Este acum responsabilitatea președintelui Iohannis. Îl susțin întru totul în munca grea pe care o are înainte. Cred că a creat condițiile potrivite pentru a face o alegere grozavă pentru România", a mai spus ambasadorul SUA.