''Mi se pare o idee foarte bună'', a spus Iohannis la Satu Mare, întrebat ce părere are despre decizia Biroului Politic Naţional al PNL de luni.
Şeful Executivului Dacian Cioloş a fost desemnat luni de Biroul Politic Naţional al PNL candidat al partidului pentru postul de premier după alegerile parlamentare, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi.
Preşedintele PNL Alina Gorghiu anunţase că va propune Biroului Politic al partidului desemnarea lui Dacian Cioloş drept candidat al partidului pentru postul de premier, precizând că a primit acceptul lui Cioloş în discuţia de luni dimineaţă de la Guvern, scrie Mediafax.