”Aceste rezultate confirmă că schimbarea este posibilă în România. Se pune atunci sigur, întrebarea, care este diferența între mine și Victor Ponta. Eu mă angajez pentru o națiune care este respectată, pentru o țară în care legile funcționează, o Românie a bunăstării și a locurilor de muncă. România lui Victor Ponta este o Românie a corupției și a minciunii, a scandalului în țară, a haosului și a dezorganizării, cum am văzut ieri, a disprețului față de diaspora românească. Le mulțumesc, încă o dată, tuturor celor care au fost ieri la vot, care au folosit votul lor. Acelor oameni care se consideră de dreapta, le spun să vină alături de mine, eu sunt reprezentantul dreptei românești, împotriva stângii neautentice, nereformate, corupte. Dar, îi chem alături de mine și pe toți cei care, pe 16 noiembrie, cred că se poate face o schimbare. Îi chem să facem împreună această schimbare. Ieri am avut o situație scandaloasă, în diaspora. S-a dovedit că este nevoie de o schimbare, pentru că acest Guvern e incapabil să organizeze ceva calumea și disprețuiește cetățenii”, a declarat Klaus Iohannis.
Candidatul ACL consideră că ”mândria de a fi român nu trebuie folosită ca slogan și scrisă pe bannere și pereți, trebuie să fie o atitudine față de propriii cetățeni” și îi cere lui Victor Ponta să ia măsuri și ”să îi demită pe cei care i-au supus pe românii din diaspora la această umilință”.
”Asta a fost ziua votului organizată a la Victor Ponta. Așa va arăta tot anul 2015, ca ziua votului: dezordine, haos, lipsă de respect față de cetățeni, pentru că Guvernul, în contiuare, refuză să vină bugetul pentru 2015, să ne arate cum vrea să acopere pomenile electorale, toate promisiunile făcute cetățenilor, în prag de alegeri. Episodul de ieri e simbolic pentru atitudunea Guvernului față de cetățenii săi: dispreț. Vedem cum astăzi, în România, relația între Guvernul și cetățean este fundamental degradată și cum sunt încălcate principiile democratice. Pentru mii de români, care muncesc și trăiesc, în străinătate, dreptul la vot a fost încălcat. România nu poate să arate, în fața Europei, ca o țară în care cetățenii săi sunt bruscați în ambasade, nu sunt lăsați să voteze. Este regretabil, este foarte regretabil că Guvernul României a reușit să ne facă de râs în fața străinătății. Mândria de a fi român nu trebuie folosită ca slogan și scrisă pe bannere și pereți, trebuie să fie o atitudine față de propriii cetățeni, trebuie să fie o atitudine a respectului față de cetățeni. Eu, de la prim-ministru, aștept conferințe de presă, vreau fapte. Prim-ministrul trebuie să ia măsuri, să îi demită pe cei care i-au supus pe românii din diaspora la această umilință, dar dincolo de măsuri punctuale, este nevoie și de soluții mai ample. În calitate de președinte, voi solicita partidelor politice ca, în timp de șase luni, să elaboreze legea pentru votul prin coresp și pentru votul electronic”, a mai spus candidatul ACL la alegerile prezidențiale.