Dan Barna a declarat, recent, că asistăm la un ”poker politic” și că ”praful de stele” de pe umerii președintelui Klaus Iohannis și ai premierului desemnat Ludovic Orban ”s-a risipit”, iar PNL dă dovadă de aroganță în spațiul public.
Klaus Iohannis l-a numit pe Barna ”respectivul politician” și i-a transmis că îi va cere socoteală la prima lor întâlnire, să îi explice care ”e treaba cu prafurile”.
”Nu știu care e treaba cu praful, poate mă lămurește respectivul politician care e treaba cu prafurile. Suntem într-o situație complicată. Țara este guvernată și Parlamentul legiferează.
Este riscant să perpetuăm acest interimat până în decembrie. Întoarcerea la electorat este democratică și legitimă”, a precizat Klaus Iohannis.