Aflat într-o vizită oficială de două zile la Washington, preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, la Casa Albă, de omologul său american, Joe Biden.
Întrebat de presă dacă discuțiile cu Joe Biden au inclus și varianta susținerii candidaturii sale la șefia NATO, Klaus Iohannis a răspuns: „Și acest punct a fost atins în discuția noastră tete-a-tete și împreună am decis să continuăm dialogul.”
De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a precizat, într-o postare pe X, că a avut o discuţie foarte consistentă, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
"Am avut o discuţie foarte consistentă astăzi la Washington, cu preşedintele Joe Biden, la Casa Albă, despre Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite, inclusiv cooperarea în domeniul securităţii, economice şi probleme energetice", a transmis Klaus Iohannis, într-o postare pe pagina sa de X (fostă Twitter).
I had a very consistent discussion today in Washington, D.C., with @POTUS Joe Biden, at the @WhiteHouse, on the Strategic Partnership between Romania 🇷🇴 and the United States 🇺🇸, including cooperation on security, economic, and energy issues. pic.twitter.com/4wlMozkKxu
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) May 7, 2024
Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii:
Din delegaţia oficială care l-a însoțit pe şeful statului la Washington fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Ce PENSIE va primi Klaus Iohannis, după pensionare: CALCULELE EXCLUSIVE
Principalele teme de discuţie le reprezintă situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic, cooperarea în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi reconfirmarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state în ceea ce priveşte mai multe domenii.
Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca factor de securitate şi actor activ în gestionarea crizelor internaţionale în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Joe Biden îl primește pe omologul român Klaus Iohannis la Casa Albă pentru a marca 20 de ani de când România a aderat la alianța NATO
„Președintele Biden îi va mulțumi președintelui Iohannis pentru găzduirea militarilor americani în România și va recunoaște numeroasele contribuții pe care România, un aliat fidel al NATO, le-a adus securității pe flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”, se arată în comunicatul oficial semnat de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean Pierre.
Anunțul Casei Albe mai precizează că „liderii își vor sublinia sprijinul continuu pentru Ucraina, deoarece aceasta continuă să se apere împotriva agresiunii Rusiei. De asemenea, vor trece în revistă numeroasele domenii în care România și Statele Unite lucrează împreună, inclusiv energia, cooperarea economică și valorile noastre democratice comune”.
"Oscarul de la Washington"
Preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat si un premiu important, considerat "Oscarul de la Washington", din partea Consiliului Atlantic din SUA, pentru contribuția la relația transatlantică.
Avionul cu care s-a deplasat seful statului roman este aceeasi aeronava privată de lux cu care a mai zburat și anul trecut, în turneul african și în deplasările din Emiratele Arabe Unite, dar și în urmă cu o lună, în Coreea de Sud, deplasări despre ale căror costuri Administrația Prezidențială refuză să vorbească.
Vizita în SUA vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis țintește postul de secretar general al NATO, după ce își termină mandatul de președinte.
Parteneriatul strategic
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în cadrul întrevederii avute la Casa Albă, despre aprofundarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, menţionând că i-a mulţumit acestuia pentru contribuţia substanţială a Statelor Unite la asigurarea securităţii ţării noastre şi a întregului Flanc Estic al NATO.
"Am discutat cu preşedintele Biden despre Parteneriatul strategic dintre ţările noastre, cum îl putem face mai puternic şi cum îl putem aprofunda, astfel încât să răspundă provocărilor cu care ne confruntăm în acest context global extrem de complicat. I-am mulţumit preşedintelui Biden pentru contribuţia substanţială a Statelor Unite la asigurarea securităţii României şi a întregului Flanc Estic şi, totodată, la recunoaşterea rolului strategic al Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei", a afirmat şeful statului, într-o declaraţie acordată presei la Ambasada României de la Washington.