Iohannis a declarat, înainte de plecarea la Bruxelles, că o prioritate a mandatului său va fi aprofundarea integrării europene a ţării noastre, precizând că va trasmite acest mesaj cu claritate.
Preşedintele a afirmat că este prima vizită externă de la începutul mandatului său de preşedinte al României, o vizită de lucru la Bruxelles, la instituţiile europene şi euro-atlantice, pentru a sublinia importanţa pe care o acordă ţara noastră profilului european, ca stat membru UE şi NATO.
Preşedintele a arătat că va avea întrevederi cu preşedintele Comisiei, Consiliului şi cu secretarul general al NATO.
”În cadrul discuţiilor, voi aborda teme de interes deosebit pentru România în relaţiile cu instituţiile UE şi NATO”, a spus şeful statului, menţionând că România este în al optulea an de apartanenţă la UE, instituţiile noastre sunt consolidate şi contribuţia noastră la proiectul european trebuie să fie una pe măsură.
”O prioritate a mandatului meu este aprofundarea integrării europene, voi stransmite cu claritate acest mesaj şi vom discuta despre paşii pe care România trebuie să îi facă pentru această integrare aprofundată şi pentru a-şi lua în primire mai bine rolul de membru NATO”, a spus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, astăzi şi mâine, prima vizită externă din mandat, la Bruxelles, unde se va întâlni cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.
Şeful statului va susţine, astăzi, înainte de plecarea spre Bruxelles, o declaraţie de presă pe Aeroportul Henri Coandă.
Preşedintele Klaus Iohannis va avea prima întâlnire în jurul orei 15.40 (ora României), la sediul Consiliului European, unde va susţine convorbiri cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
La ora 17.05 (ora României), la sediul Comisiei Europene, Klaus Iohannis va avea convorbiri tête-à-tête cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la ora 17.45 (ora României) cei doi urmând a susţine o declaraţie de presă comună, scrie MEDIAFAX.