Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă în care precizează ca Dăncilă a ignorat invitaţia lui Klaus Iohannis:
"Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o invitație la consultări Prim-ministrului Viorica Dăncilă în vederea clarificării unor aspecte ce țin de rectificarea bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018.
Președintele Klaus Iohannis și-a manifestat, astfel, întreaga disponibilitate la dialog cu Prim-ministrul Viorica Dăncilă, în vederea identificării unei soluții care să permită Guvernului să adopte proiectul rectificării bugetare respectând exigențele constituționale. Cu toate acestea, premierul a ignorat invitația la dialog a Președintelui României și a supus spre aprobare în ședința de guvern proiectul rectificării bugetare fără avizul CSAT".
Totodată, se mai arată că preşedintele îşi exprimă îngrijorarea pentru situaţia creată:
"Președintele României își exprimă îngrijorarea în legătură cu situația creată, care evidențiază un precedent periculos, prin depășirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituționale, așa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului. Un dialog care să conducă la o soluție reală ar fi putut avea loc în condițiile în care Guvernul ar fi așteptat să aibă loc consultările de la Palatul Cotroceni, înainte să adopte rectificarea bugetară".
În final, se menţionează că a avut loc o discuţie instituţională, şi nu consultări, între cei doi miniştri şi consilieri:
"În acest context, în cadrul unei discuții instituționale, și nu a unei consultări, ale cărei premise au devenit caduce, joi, 6 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni a avut loc o întâlnire între consilierii prezidențiali Cosmin Marinescu, Departamentul Politici Economice și Sociale, Mihaela Ciochină, Departamentul Legislativ, și Eugen Teodorovici, Ministrul finanțelor publice, respectiv Tudorel Toader, Ministrul justiției".
Miercuri, Toader anunţa că va merge la Cotroceni, pentru consultări:
"Simple precizări: Mâine voi da curs invitaţiei de a merge la Cotroceni. La Cotroceni nu voi discuta despre propunerea pentru funcţia de procuror-şef DNA", a scris Tudorel Toader, pe Facebook.
La rândul său, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, referitor la întâlnirea pe care urmează să o aibă, joi, cu preşedintele Klaus Iohannis, că va merge, împreună cu Tudorel Toader, cu toate datele şi clarificările legate de rectificare.
"Mâine e doar o chemare la discuţii. Mâine, când voi merge, alături de colegul meu, pe subiectul rectificării să aducem şi alte clarificări, ducem datele cu noi şi măcar să sperăm că la următoarea rectificare nu mai aşteptăm o lună de zile ca să stăm să explicăm ce ştie toate lumea şi acceptă", a declarat Eugen Teodorovici, la un post TV, notează mediafax.
Referitor la declaraţia preşedintelui potrivit căreia Guvernul este cel mai incompetent din ultimii 30 de ani, ministrul Teodorovici reacţionează: "Preşedintele face o greşeală şi nu cred că a anticipat o astfel de acţiune a Guvernului (n.r: adoptarea rectificării bugetare fără avizul CSAT). Probabil se gândea că a dat şah mat Guvernului, dar ar fi bine să lase acest tip de joc politic pentru că nu are legatură cu România".