"Reiterez sprijinul ferm al României pentru rolul jucat de OSCE în eforturile de consolidare a păcii, democrației și stabilității în Europa și atașamentul consecvent al României față de principiile fundamentale cuprinse în Actul Final de la Helsinki, pe care le considerăm piatra de temelie a relațiilor interstatale din spațiul euroatlantic", a susținut Iohannis în mesajul transmis, prin consilierul prezidențial Lazăr Comănescu, participanților la Conferința "Actul Final de la Helsinki — de 40 de ani fundamentul securității europene", organizată de Ministerul Afacerilor Externe.
El a subliniat că Actul Final de la Helsinki reprezintă de 40 de ani fundamentul securității pe continentul nostru iar principiile convenite atunci trebuie să ghideze în continuare modul de relaționare dintre state, și anume respectarea suveranității și integrității teritoriale ale statelor, inviolabilitatea frontierelor, interzicerea utilizării forței sau amenințării cu forța în soluționarea diferendelor dintre state, respectul deplin al drepturilor omului și al drepturilor fundamentale.
Șeful statului a subliniat cerința îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor ce revin statelor, în conformitate cu dreptul internațional.
"Aplicarea acestui principiu stă la baza construcției încrederii. În situația de securitate actuală, reafirmarea acestei înțelegeri a legii este cu atât mai importantă", a arătat Iohannis.
Potrivit președintelui, contextul actual de securitate se confruntă cu provocări majore: conflictul din Ucraina, dar și persistența conflictelor prelungite din zona Mării Negre, aceste provocări aducând atingere principiilor fundamentale ale Actului Final de la Helsinki.
"Credem că, la 40 de ani de la adoptarea acestuia, respectarea principiilor de drept internațional care guvernează relațiile dintre state, precum și implementarea tuturor angajamentelor cu caracter juridic sau politic, asumate la nivel internațional, rămân precondițiile majore de natură să contribuie la realizarea unei 'Comunități de Securitate unice și indivizibile, fără falii și linii de diviziune' în spațiul OSCE", a arătat el.