Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 martie următoarele decrete, anunță Administrația Prezidențială.
”Decret pentru eliberarea din funcția de consilier prezidenţial pentru securitate națională a domnului Adrian-George Scutaru.
Decret pentru numirea în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a domnului Ion Oprișor”.
Reamintim că numele lui Scutaru a fost vehiculat pentru șefia SIE, eliberarea sa din funcția de consilier conturând o posibilă numire a acestuia la șefia SIE.
George Scutaru a fost numit consilier în decembrie 2014, acesta fiind nevoit să demisioneze din Parlament:
”Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru onoarea de a fi fost coleg cu dumneavoastră în acest mandat și pentru onoarea de a fi fost deputat în Camera Deputaților timp de 10 ani. Mulțumesc buzoienilor și celor de pe Valea Buzăului care m-au creditat și m-au votat timp de 3 mandate. Mulțumesc colegilor din Comisia de apărare și președinților ( Comisiei — n.r.) cu care am lucrat foarte bine, domnul deputat Stănișoară, domnul deputat Canacheu și domnul Mocioalcă și mai ales minunaților colegi liberali, colegilor mei deputați având onoarea să le fiu (...) și lider de grup. Domnule Neacșu (n.r.—liderul grupului PSD de la Camera Deputaților), ați dat dovadă de eleganță în relația cu opoziția, domnule președinte Zgonea vă mulțumesc și dumneavoastră pentru colaborare și să știți că îmi voi aminti cu nostalgie chiar și de momentele când îmi tăiați microfonul", a spus Scutaru, în plenul Camerei Deputaților.