Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va avea convorbiri cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la sediul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava.
Programul include şi acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava preşedintelui Nicolae Timofti, după care cei doi şefi de stat vor susţine o conferinţă de presă comună. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său moldovean vor vizita împreună Cetatea de Scaun a Sucevei.
Senatul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava a decis, în 2013, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul universităţii sucevene, scrie Mediafax.