Potrivit sursei citate, vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susținut la nivel înalt și al unei coordonări strânse între România și Grecia pe temele de actualitate.
Întrevederile șefului statului cu reședintele și premierul eleni au ca obiectiv abordarea potențialului de dezvoltare al relațiilor dintre cele două țări, în domeniul economic și investițional, dar și în alte sectoare precum cel cultural, educație, protecție civilă și turism.
"Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură și interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependența de gazul rusesc și să sporească securitatea energetică a celor două țări", se arată în comunicatul citat.
De asemenea, vor fi abordate situația de securitate generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și consecințele acestui război în multiple planuri. Sprijinul pentru Republica Moldova, extrem de vulnerabilă în actualul context, va figura, de asemenea, pe agenda de discuții.
Un subiect de interes pentru ambele țări îl reprezintă susținerea procesului de extindere a Uniunii Europene. În acest sens, va avea loc un schimb de opinii în pregătirea Summitului UE - Balcanii de Vest, din data de 6 decembrie 2022, de la Tirana, Republica Albania.
Klaus Iohannis va participa, totodată, și la reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, în cadrul căreia vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene.