Klaus Iohannis va deschide, în calitate de înalt reprezentant al statului care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, seria de dezbateri de la Conferința de la Munchen, alături de cancelarul federal Angela Merkel şi de preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah Elsisi, ca înalt reprezentant al statului care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Africane, anunță un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Agenda acestei ediţii a conferinţei cuprinde teme de actualitate privind gestionarea provocărilor de securitate, inclusiv relaţia transatlantică, priorităţile NATO, viitorul proiectului european şi cooperarea dintre Uniunea Europeană şi NATO.
Conferinţa internaţională de securitate de la Munchen este unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, care reuneşte, încă din 1963, lideri şi factori de decizie importanţi în materie de securitate şi apărare. Conferinţa reprezintă un reper esenţial al dezbaterilor din domeniul securităţii la nivel european şi euroatlantic şi permite dezbateri şi schimburi de idei informale pe teme care ţin atât de actualitate, cât şi de perspectivă, precizează comunicatul citat.
O nouă epocă de concurenţă între mari puteri globale precum China, SUA şi Rusia face ca omenirea să se confrunte cu un viitor impredictibil şi mai ostil, conform unui raport al organizatorilor Conferinţei de Securitate de la Munchen, potrivit Reuters, citată de Radio Europa Liberă.
"Dacă toată lumea se pregăteşte pentru o lume ostilă, apariţia unei astfel de lumi este aproape predestinată” se arată în Raportul intitulat, "Marele puzzle: Cina va aduna piesele?", care va fi prezentat la Conferința de Securitate de la Munchen, cel mai influent for în domeniul relațiilor internaționale. Perioada de după Războiul Rece - şi optimismul general cu care a fost asociată - a luat sfârşit. Dar nu este clar ce fel de nouă ordine va apărea ... şi dacă perioada de tranziţie va fi paşnică", precizează documentul citat de Reuters. Urmează o nouă epocă de competiție între mari puteri globale China, SUA şi Rusia care va face face ca omenirea să se confrunte cu un viitor impredictibil şi ostil, mai adugă raportul care va fi prezentat la Conferința de Securitate de la Munchen, unde sunt așteptați anual specialiști și oficiali din 70 de țări:
"Având în vedere perspectivele strategice ce predomină la Washington, Beijing şi Moscova, aşteptările unei noi epoci de competiţie între marile puteri par să se transforme într-o profeţie care se împlineşte de la sine".
Preşedintele Conferinţei, Wolfgang Ischinger, fost ambasador al Germaniei la Washington, a cerut politicienilor statelor de talie mijlocie, inclusiv Uniunii Europene, să facă mai mult pentru menţinerea unei ordini internaţionale liberale.
Într-un interviu acordat grupului de ziare Funke, Ischinger a sugerat că arsenalul nuclear al Franţei ar trebui să servească scopului de a proteja întreaga UE şi nu doar Franţa. Acest lucru ar însemna ca statele membre UE să împartă costul menţinerii armelor nucleare deţinute de Franţa.
Cancelarul german Angela Merkel, care se va adresa sâmbătă participanţilor la conferinţă, îşi concentrează ultimul său mandat asupra promovării unei politici externe destinate apărării şi revigorării multilateralismului. Dar, potrivit raportului, Franţa şi Germania trebuie să colaboreze mai eficient pentru a spori capacitatea Uniuni Europene care în acest moment este "prost pregătită" să facă faţă concurenţei puternice a marilor puteri. Având în vedere şansele scăzute de simplificare a contextelor interne din capitalele ambelor state, anul viitor va arăta dacă tandemul îşi poate rezolva diferenţele sau dacă o altă fereastră de oportunitate va fi ratată, mai notează autorii raportului, "Marele puzzle: Cina va aduna piesele?".
Luând în discuție și alte puteri de nivel mediu, raportul se opreşte asupra Marii Britanii şi afirmă că "procedurile Brexit vor continua să producă prejudicii pe ambele maluri ale Canalului în anii următori". Iar în privința Orientului Îndepărtate, documentul avertizează că "cei care se bazează pe Japonia pentru a ancora securitatea în Asia de Est ar putea să se vadă nevoiţi să îşi tempereze aşteptările”