Pe 16 mai, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege referitor la incompatibilități, ca urmare a cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, stabilind că funcțiile de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte de CJ sunt incompatibile cu cea de reprezentant în AGA în cadrul societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unor societăți, cu excepția cazului în care aceștia nu sunt retribuiți.
Astfel, "funcțiile de primar și viceprimar, primar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean sunt incompatibile cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor administrativ-teritoriale".
Totodată, activitatea desfășurată de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean, în calitate de membru al consiliului de administrație al unei activități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și instituțiile de învățământ de stat sau confesional și la spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ teritoriale nu este retribuită.
Legea prevede că activitatea desfășurată de consilierul local sau consilierul județean, în calitate de membru al consiliilor de administrație ale unei activități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și instituțiile de învățământ de stat sau confesionale și la spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu este retribuită.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, informează Administrația Prezidențială.
Potrivit legii, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie, au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente. Excepțiile sunt persoanele fizice și juridice care utilizează vehicule exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal. Pentru riscurile ce derivă din aceste activități, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiției se pot asigura facultativ.
Textul prevede că tariful de referință — prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieței de asigurări RCA — va fi calculat pe baza unei formule. Tariful de referință se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după formulă, și se publică de ASF.
Alte texte adoptate prevăd că, în calculul tarifului de primă, asiguratorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienți de majorare și corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementări ale ASF.
Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus-malus sunt cele prevăzute în reglementările ASF. Clasa bonus-malus poate lua în calcul istoricul șoferului.