"Premierul va ajunge, mai devreme sau mai târziu, în situaţia în care va trebui să termine cu guvernarea, cu daune mult mai mari pentru ţară, decât dacă ar face-o acum. Ar fi fost mai bine dacă ar fi renunţat acum la guvernare, dar decizia este una personală", a declarat Kelemen pentru portalul maghiar "Maszol.ro". Kelemen a spus că nu cunoaşte dosarul lui Ponta, motiv pentru care nu vrea să comenteze acuzaţiile aduse împotriva acestuia, însă consideră că premierul şi Guvernul au ajuns într-o situaţie “imposibilă”, scrie Mediafax.
În opinia liderului maghiar, Ponta "se izolează" în politica naţională şi în economie, astfel că posibilitatea unei bune guvernări nu mai există. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cu 18 voturi "împotrivă", 7 "pentru" şi o abţinere, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta şi pentru infracţiunea de conflict de interese. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor a fost dezbătut marţi, în şedinţa de plen a Camerei. Din totalul de 387 de deputaţi, la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru "proiectul de hotărâre privind respingerea cererii de începere a urmăririi penale" a lui Victor Ponta , iar 120 de voturi au fost "împotrivă".
Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful Guvernului. În urma votului din plenul Camerei Deputaţilor, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta.