Decizia a fost luată cu 7 voturi împotriva suspendării și doar 2 voturi pentru. De regulă, magistrații puși sub acuzare pentru săvârșirea unor fapte penale sunt suspendați de CSM, ceea ce înseamnă cu nu-și mai pot exercita atribuțiile și nu sunt plătiți. De pildă, procurorul Onea este suspendat de mai bine de un, iar procurorul Negulescu de 6 luni.
Potrivit Parchetului General, în data de 4 noiembrie 2017, aflat la volanul unui autoturism în Bucureşti, Damian Dolache a fost observat de un echipaj al Poliţiei Rutiere în timp ce efectua viraj la stânga cu depăşirea marcajului longitudinal continuu.
În această împrejurare, conducătorului auto i s-au solicitat documentele şi a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că alcoolemia judecătorului în aerul expirat a fost de 0,77 mg/l.
Ulterior, acesta fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, magistratul părăsind unitatea medicală, fără preaviz, nemaifiind posibilă recoltarea şi a celei de-a doua probe.
Din buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a reieşit că judecătorul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 g la mie.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Ploieşti și a fost sesizat şi Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea luării măsurilor legale care se impun.