”Legat de cazul în care sunt implicați Mircea Băsescu și Marian Căpățînă, nu pot să nu mă întreb ce părere are doamna Macovei despre mizeria de la ea din partid. Căpățînă este un personaj care a candidat pe listele ARD în 2012, trecând de criteriile de integritate ale Monicăi Macovei. Cu alte cuvinte, Macovei l-a girat pe Căpățînă și, implicit, întreg clanul Bercea! Asta, apropo despre cât de credibilă e doamna Macovei”, afirmă Ivan într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al PSD adăaugă: ”Până acum, Macovei n-a spus nimic despre acest caz. Sunt curios dacă și acum girează aceste nume și continuă să spună că totul e curat și în regulă la ei în curte”.
Ulterior, europarlamentarul PDL Monica Macovei a transmis, la rândul său, un comunicat în care arată că ”justiția este independentă și procurorii și judecătorii își fac datoria, indiferent de persoana anchetată, așa cum au făcut mereu în ultimii 9 ani”, de când a înființat DNA.
Ea mai susține că ”justiția este egală pentru toți”, ”nimeni nu este și nu trebuie să fie deasupra legii, nici politicienii, nici membrii familiilor lor”, iar ”în cazul Mircea Băsescu justiția să-și urmeze cursul”.
”Ponta și mafia PSD să ne lase cu lecțiile de moralitate. Au furat și au luptat împotriva unei justiții independente, au făcut toate porcăriile posibile să îi scape pe infractori. Românii au azi încă o dovadă clară că procurorii anticorupție au fost întotdeauna independenți”, mai declară Macovei.
Monica Macovei subliniază că ”partidele politice trebuie să învețe o dată pentru totdeauna că nu pot tolera membrii de partid cu probleme de integritate”.
”Marian Căpățînă a candidat din partea ARD, deși eu am votat împotriva acestuia în Comisia de etică a ARD. Votul a fost «3-2» în favoarea candidaturii. Cei 3 care au votat «pentru» să își asume responsabilitatea. Iar PSD să nu mai facă legi pentru infractori, să nu-i mai pună pe liste de candidați și să nu mai facă zid în Parlament ca să-i scape de justiție și închisoare”, încheie Macovei.
Marian Căpățînă a fost candidatul ARD la alegerile parlamentare din 2012 pentru un mandat de senator în județul Olt, contracandidat al lui Dan Șova.
Marian Căpăţînă, care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Bercea Mondial i-ar fi dat lui Mircea Băsescu pentru a interveni în cazul interlopului, condamnat la închisoare pentru tentativă de omor, a fost reţinut joi seară de procurorii DNA.