La apariţia Uniunii Salvaţi România am avut şi eu cu încredere în ea, în mare parte datorită unei vechi şi statornice prietenii care mă leagă de Nicuşor Dan, un om inteligent şi de bun simţ. Dar după îndepărtarea lui din partid (prin forţarea unei demisii ale cărei resorturi rămîn neclare), după alianţa cu Dacian Cioloş, un ”tehnocrat” cu legături în fosta Securitate, un fel de Stolojan de tip nou, titularul unui guvern care a realizat absorbţie de fonduri europene zero - aşa cum guvernul Văcăroiu se mîndrea pe vremuri cu ”creştere economică zero”, lucrurile mi-au apărut într-o nouă lumină.
Această formaţiune a început să joace din ce în ce mai mult rolul uitatei Alianţe pentru România, apărută în 1997 şi condusă de Teodor Meleşcanu, actualul preşedinte al Senatului, cel mai longeviv om politic activ din România. Meleşcanu a fondat ApR-ul în 1997 şi în campania electorală ar fi jucat rolul de divizare a dreptei, dacă nu ar fi existat scandalul ”firul roşu”, care a destrămat oastea de strînsură adunată sub stindardul unui om politic care s-a dovedit mincinos.
Comentariul integral în Gândul.info
