"Nu comentez în niciun fel. Eu am comunicat atunci exact așa cum spune principiul precauției, care este legiferat la nivel european și național. Este vorba despre legea generală a alimentelor, de este regulamentul 2.073 — care prevede același lucru (Regulamentul CE nr. 2.073/2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare) și, mai mult, Ghidul veterinarului din România, care prevede exact ca în situații de contaminare produsele să fie retrase, rechemate, chiar de către producători", susține Irimescu.
Ministrul Agriculturii nu se află la primele clarificări după declarația făcută privind prezența bacteriei E.coli într-un lot de brânză din producția firmei Brădet. Pe 9 martie, Irimescu afirma faptul că regulamentele Comisiei Europene îl obligau să comunice descoperirea E.Coli.
"Regulamentul european spune că trebuie să spui numele firmei respective ca să nu mai otrăvească alţi oameni. Nu am spus niciodată eu că Brădetul a fost la originea îmbolnăvirii copiilor, nu pot să spun aşa ceva. Doamne fereşte! Am spus doar că lotul respectiv avea E.Coli şi trebuia informată lumea ca să nu fie otrăvită. Este o obligaţie clară, prin Regulamentul 178, Regulamentul 273. Mars a retras un milion de batoane din toată lumea, Selgros anul trecut... Dacă, Doamne fereşte, din brânza aia mai mureau nişte oameni? Tot aşa mă întrebaţi dacă dau faliment cu 60 de oameni ai lui?", afirma atunci Irimescu.
"Am lucrat trei tulpini umane pe care le-am obținut noi de la trei pacienți copii (unul din Argeș, unul din Sibiu, unul din Bacău) pe care i-am diagnosticat cu infecție cu E-coli tip VTEC 026. În plus s-au adăugat șase tulpini de E-coli 026 pe care colegii de la IISPV le-au izolat dintr-un lot de brânză de la Brădet (două tulpini) și din carne de pui (patru tulpini). Tulpinile de la copii sunt diferite între ele și diferite de cele din brânză și carne", preciza institutul pe site-ul său.
''În urma analizelor de laborator, inspectorii veterinari au găsit E-coli în probele de brânză de la Lactate Brădet din Curtea de Argeș, care comercializează și produse tradiționale. Este vorba despre o cantitate de 20 de kilograme de brânză proaspătă de vaci. De asemenea, în județul Bacău inspectorii au găsit într-un frigider carne de pasăre recoltată dintr-o gospodărie personală'', spunea Irimescu.
Fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, copreședinte ALDE, declara, sâmbătă, că dacă ar fi fost în locul lui Achim Irimescu și-ar fi dat demisia, întrucât acum există suspiciuni asupra calității produselor românești.
La rândul său, premierul Dacian Cioloș a considerat că ministrul Agriculturii a comunicat prea repede numele firmei unde s-a găsit bacteria E.coli, fără a avea la momentul respectiv toate rezultatele analizelor.
"Deciziile nu le iau în acest fel atunci când le iau, ci le pregătesc. Nu vreau să comentez prea mult aceste lucruri pentru că, încă, nu ştiu să existe o legătură dovedită între E.coli, suşa care a fost găsită la copiii îmbolnăviţi şi acea suşă care a fost găsită şi în proba de brânză de la acea întreprindere. Am înţeles de la ministrul Sănătăţii că se va face o analiză genetică pentru a se vedea dacă există o legătură directă între brânza respectivă şi îmbolnăviri. Probabil că ministrul (Agriculturii – n.r.) nu ar fi trebuit să comunice dacă nu avea toate elementele, i-am spus că nu ar fi fost cazul să comunice dânsul. Ministrul Agriculturii a comunicat prea repede pe lucruri pe care ar fi trebuit să comunice ANSVSA, care e cea mai îndreptăţită”, afirma Dacian Cioloş.