La Comisia pentru Legile Justiției a fost și un moment amuzant. După ce Robert Cazanciuc, deputat PSD, a propus un amendament la eroarea judiciară, într-un momentde liniște, Florin Iordache a spus către Opoziție: ”Ziceți, mă, și voi ceva”. Ulterior, PNL a spus că nu are propuneri
Statutul Magistraților, prima lege a justiției, a ajuns joi în Comisia Iordache, și într-o ședință de o oră, a fost pusă în acord cu observațiile CCR, pentru a stabili cadrul în care există eraore judiciară comisă de magistrați. Legea a fost aprobată cu 11 voturi pentru, 4 împotrivă.
Statutul Magistraților, legea 303, a ajuns pentru a treia oară în Comisia Iordache, după ce CCR a declarat neconstituțională eroarea judiciară a magistratului, așa cum era definită în lege, de Comisie. După ședința, deputatul PNL Ioan Cupșa a declarat că nu este exclusă o nouă sesizare, a patra, la Curtea Constituțională. Afirmația a fost întărită și de deputatul USR Stelian Ion. "Credem că această nouă definiție satisface, să nu te poți întoarce împotriva magistratului oricând", a declarat Iordache jurnaliștilor după ședință. El a admis și că cei de la PSD din comisie s-au reunit seara târziu pentru a lucra la aceste propuneri.