Ionuț Stroe a precizat pe pagina sa de socializare că ”PNL este acum delimitat complet de suspiciunile care planează asupra lui Cătălin Boboc, fost membru al partidului”.
”Cătălin Boboc și-a dat demisia din PNL, pentru a nu afecta în vreun fel imaginea partidului. Este un fost senator, fost secretar de stat în Ministerul Muncii și – acum – fost membru al PNL, care nu se folosește de nicio calitate din CV-ul său pentru a influența în vreun fel limpezirea situației de care este acuzat. Nu a exercitat nicio presiune, nu a tras de timp și nu a pus bețe în roate niciunei cercetări.
PNL este acum delimitat complet de suspiciunile care planează asupra lui Cătălin Boboc, fost membru al partidului. Îi transmit omologului meu din PSD, Radu Oprea, că acum își poate concentra atenția pe situații care chiar afectează, mult mai grav, imaginea coaliției...”, a scris acesta pe Facebook.
Fostul senator, Cătălin Boboc, acuzat că s-a branșat ilegal la curent, a plecat din partid
Fostul senator PNL, Cătălin Boboc, acuzat că s-a branșat ilegal la curent, a plecat din partid. Cătălin Boboc, fost secretar de stat și fost președinte al organizației PNL Brăila, este acuzat că ar fi responsabil pentru branșarea ilegală la energie electrică a unui imobil care îi aparține.
„Pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită, și pentru a nu crea în vreun fel presiune, am decis să îmi dau demisia din funcția de membru al Partidului Național Liberal. Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzațiile care mi-au fost aduse.
Am fost și sunt un om de partid, le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru colaborare, din 2003 și până acum. Îi asigur de buna mea credință și cred că ne vom reauzi!”, a spus Cătălin Boboc, marți seara.
Furnizorul de energie a sesizat polițiștii după ce ar fi identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune. Potrivit unor surse este vorba despre o locuință situată în Brăila. Contactat de Realitatea PLUS, Cătălin Boboc spune că este o neînțelegere și neagă acuzațiile.