Cel mai probabil, procurorii DNA vor contesta decizia instanței, situație în care propunerea de arestare ajunge pe rolul Curții de Apel Bacău.
Joi, Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, a fost reţinut de DNA, pentru 24 de ore. Procurorii îl acuză că în 2013, când încă era deputat, ar fi luat o mită de 100 000 euro, pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate. Ionel Arsene este un apropiat al lui Liviu Dragnea. A cerut demisia lui Mihai Tudose, la CexN-UL de săptămâna trecută, iar în noiembrie, a mers in faţa ICCJ, alături de alţi lideri PSD, pentru a-l susţine pe Liviu Dragnea. Pe de altă parte, Ionel Arsene mai este cunoscut şi cu numele de "deputatul şosetă", după ce ar fi fost implicat într-un scandal sexual.
Potrivit comunicatului DNA-Serviciul Teritorial Bacău, în anul 2013, Ionel Arsene, deputat la acea vreme, a primit de la o persoană care este şi martor în această cauză, suma de 100 000 de euro. Arsene urma să îşi folosească influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate.
Acuzaţiile DNA: trafic de influenţă Ionel
Arsene a fost reţinut 24 de ore, începând cu data de joi, 18 ianuarie:
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență".
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
"În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală".
Potrivit DNA, banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari. Totodată, se mai precizează că pe 19 ianuarie 2018, inculpatul Arsene Ionel va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari. Inculpatului Arsene Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".