A 30-a aniversare a Revoluției din 1989 a adus la București o echipă rusească de jurnaliști pentru un interviu cu Ion Iliescu. Iar acesta a acceptat să vorbească, ba chiar a făcut-o atacînd frontal chestiuni de maximă importanță, într-un dialog cu legendarul corespondent al agenției TASS la București, Nikolai Morozov, cel care în zilele lui decembrie 89 transmitea chiar din Piața Universității.
Un dialog în care Iliescu vorbește despre parcursul de trei decenii al României post-decembriste, cu bune și rele, despre spinoasa relație cu Rusia, dar și despre cum amenință fenomenul globalizării România prezentului și a viitorului.
”România s-a schimbat în ultimii 30 de ani, per ansamblu aș zice că în bine, deși nu putem ignora părțile rele. Eu am militat cîndva pentru un model economic mixt, o economie socială de piață. Viața a decis altfel. După 1996, consensul intern a fost distrus și s-a declanașt privatizarea accelerată – pe mai nimic – a proprietății statului. Terapia de șoc, de care nu a scăpat nicio țară din Est, s-a dovedit un real dezastru. Unii s-au deșteptat mai din timp și s-au apucat să mai repare cîte ceva, alții mai cred că terapia de șoc din România a fost încă prea slabă” spune Iliescu.
Fostul președinte mai spune că Occidentul și-a deschis piețele pentru cei din Est, ”numai că, din păcate, Uniunea Europeană a ajuns acum să însemne doar o piață de desfacere, o zonă de comerț liber unde aspectele sociale sunt neglijate, iar inechitatea e în creștere. Așadar, UE trebuie să se întoarcă la rădăcinile sale, de astă dată umăr la umăr cu Estul, ținînd cont de caracteristicile acestuia, criza de identitate și moștenirea comunistă”.
El nu își ascunde uluirea față de un fenomen îngrijorător:
”Procesul de transformare a României e departe de a fi deplin, iar schimbările viitoare depind de tinerele generații. Viața trebuie să-i maturizeze pe cei tineri, să-i conducă la abandonarea individualismului care se promovează în acest moment, să-i facă să înțeleagă că amenințările moderne pot fi anihiliate doar printr-un efort colectiv. Și că asta nu se poate fără stat și fără democrație.
E foarte greu pentru mine să înțeleg cum, la 30 ani de la revoluție, jumătate dintre tinerii români se declară de acord cu un regim totalitar de mînă forte și cred că acesta ar putea rezolva problemele create de slăbiciunea unui stat care și-a pierdut caracterul social.(s.n.)
Numai că totalitarismul nu e parte a soluției, ci parte a problemei. Nu mi-aș dori ca tinerii de azi să înțeleagă asta pe pielea lor”.
Citește continuarea pe inpolitics.ro