"Preşedintele României a apreciat că atât Germania, cât şi Iniţiativa în sine au de câştigat din această colaborare", arată Administraţia Prezidenţială, punctând că implicarea Germaniei va consolida capacitatea Iniţiativei de a-şi atinge obiectivul de impulsionare a creşterii interconectării şi dezvoltării economice în regiune, în beneficiul întregii Uniuni Europene, precum şi al companiilor germane interesate să îşi extindă operaţiunile în Europa Centrală şi de Est.
Preşedintele Iohannis a salutat şi cooperarea foarte bună cu Germania în domeniul afacerilor europene şi disponibilitatea acestui stat de a sprijini îndeplinirea obiectivului general de avansare a agendei europene pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. În context, şeful statului a apreciat că Summitul de la Sibiu din mai 2019 va fi o ocazie bună de a evalua propunerile, ideile şi aşteptările statelor membre şi ale cetăţenilor cu privire la viitorul Uniunii.
De asemenea, şeful statului a evidenţiat nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale, subliniind că aceasta este una specială, cu caracter strategic şi extrem de importantă pentru ţara noastră. Preşedintele Iohannis a punctat şi "natura echilibrată" a comerţului dintre cele două ţări şi faptul că Germania este cel mai important partener comercial al României şi al treilea investitor în economia românească.
Potrivit sursei citate, şeful statului a menţionat faptul că buna cooperare economică dintre cele două ţări este sprijinită şi de minoritatea germană din România, precum şi de comunitatea românească tot mai numeroasă de pe teritoriul Germaniei, ambele constituind o "veritabilă punte" între cele două ţări.