”Dacă încă din vară, cu OUG 55, Guvernul Ponta a creat premisele turismului electoral. Dacă prin OUG 55 a legalizat traseimul politic, în administrația publică locală. Este o problemă care trebuie tratată cu maximă seriozitate și trebuie și observatorii noștri, și simplii cetățeni, dacă observă lucruri stranii, să sesizeze aceste lucruri. Este posibilă fraudarea alegerilor. Fraudarea se poate face numai de cei care au la îndemână pârghiile puterii. Eu sper să nu se întâmple, dar PSD, Guvernul Ponta, de luni de zile, se manifestă ca și cum ar pregăti o fraudare a alegerilor. Au modificat legea și au dat voie la toată lumea să meargă oriunde dorește să voteze, asta se numește turism electoral. Așa ceva s-a întâmplat promițând primarilor bani pentru proiectele publice”, a spus Klaus Iohannis.
Întrebat cum va reuși să aducă oamenii la vot, atât în țară, cât și în afara ei, Klaus Iohannis a răspuns:
”Numărul secțiunilor de votare, din străinătate este clar prea mic, dar, pe de altă parte, votul prin corespodență ar fi rezolvat aceste chestiuni. Acum o vreme, PDL și PNL au încercat să promoveze un proiect de lege care făcea posibil votul prin corespondență. Nu s-a dorit. Pare o politică a Guvernului Ponta să îngrădească dreptul românilor, din diaspora, la vot, ca altfel cum să înțelegem aceste lucruri: se susține de luni de zile că, în anumite locuri unde sunt mulți români, nu există secții de votare în apropiere. Este probabil o concluzie care se datorează studiilor: românii din diaspora votează, mai degrabă cu dreapta, decât cu stânga, atunci, lui Victor Ponta și celor din PSD le e frică de faptul că românii din diaspora vor inclina balanța votului (...) Tot repet că românii trebuie să meargă la vot. Niciun politician, în România, nu are dreptul moral să spună oamenilor să nu meargă la vot (...) Un vot neexprimat poate fi manipulat, dacă oamenii nu merg la vot, să nu își imagineze că, prin asta, sancționează clasa politică. Cei care nu merg la vot creează posibilitatea unei fraude electorale”, a afirmat liderul PNL.
În ceea ce privește scorul electoral, pe care se așteaptă să îl obțină, candidatul ACL la alegerile prezidențiale a indicat că va fi destul de apropiat de cel al lui Victor Ponta, diferența dintre cei doi plasându-se undeva la 5-6 procente.
”Mă aștept la un scor destul de apropiat între Victor Ponta și mine. Ceilalți candidați vor fi undeva la un scor mai mic. cred că este destul de realist să mă aștept la un scor de 30 la sută și pentru mine, și pentru candidatul Ponta. Să înceapă cu 3. Cred că domnul ponta nu va ajunge la 40 la sută. Ultimele sondaje arată o diferență de 5-6 procente între noi”, a mai spus Klaus Iohannis.