"În momentul de față, situația este următoarea: a existat un studiu de fezabilitate, care a fost realizat acum mai mulți ani. S-a considerat că nu toate datele relevante au fost elucidate și s-a comandat de către autoritățile competente un nou studiu de fezabilitate, care relevă mai bine ce se poate obține. Acest proiect este în prima fază de studiu și l-am rugat pe dl președinte să așteptăm un pic până avem concluziile noului studiu de fezabilitate și, după aceea, să se găsească între cele două guverne cele mai bune soluții pentru a continua, într-o formă sau alta, discuțiile pe securitatea energetică", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu Erdogan.
Președintele Turciei a menționat că acest proiect nu este unul nou, discuțiile vizând transferul de energie atât din România, cât și din Bulgaria.
"Noi am discutat despre transferul de energie electrică atât din România, cât și din Bulgaria. Miniștrii noștri ai energiei își continuă întâlnirea. Principiul nostru este să câștige ambele părți și, până la urmă, noi vom face pasul în sensul de a alege cea mai bună ofertă", a afirmat Erdogan.
Mai multe pe Agerpres