"Parlamentul cred că după nici șapte luni a reușit să vacanteze postul. Da, la momentul potrivit voi face o propunere. (...) Nu mă grăbesc", a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni, scrie Agerpres.
El a precizat că va discuta cu majoritatea parlamentară în legătură cu acest subiect.
"Am de gând să discut cu majoritatea parlamentară înainte să fac publică propunerea pe care o voi face", a subliniat șeful statului, adăugând că va avea răbdare până aceștia își "clarifică poziția", în contextul problemelor din ALDE.
Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de activitatea directorului interimar al SIE, Silviu Predoiu.
"Sunt foarte mulțumit de activitatea dlui general Predoiu, dar este director interimar și este nevoie de un director civil", a susținut el.
Întrebat despre cutumele privind numirea șefilor serviciilor, Iohannis a spus: "Au existat anumite cutume, de exemplu că un serviciu este la putere și unul este la opoziție, în Parlament s-a trecut într-o nouă fază când nu se mai ține cont de aceste cutume. (...) Nu, nu înseamnă nimic, este doar o observație".
El a precizat că este prea devreme să se discute despre persoana care va fi numită la conducerea SIE.
"Dacă va fi politician sau nu — asta rămâne de văzut", a completat șeful statului.
Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a luat act miercuri de demisia din funcția de director al Serviciului de Informații Externe a lui Mihai-Răzvan Ungureanu și a declarat vacant acest post.