Întrebat ce aşteptări are de la moţiunea de cenzură, Klaus Iohannis a declarat: "Nu sunt implicat deloc în moţiune şi nici în negocierile dintre partide. Dar ar fi un rezultat bun dacă ar trece moţiunea. Romania are un premier trimis în judecata, suntem unici în sensul negativ", a spus preşedintele.
Încep negocierile pentru încercarea de a da jos Guvernul, care va avea loc marţea viitoare. Liberalii s-au întâlnit, în această dimineaţă, cu liderii UDMR şi spun că nu vor să ofere funcţii, dar nu exclud, pe viitor, un cabinet din care sa facă parte şi formaţiunea condusă de Kelemen Hunor. Tot astăzi, moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", iniţiată de PNL, a fost citită în plenul comun al celor două camere.
Moţiunea "Alege între România şi Ponta" a fost citită, astăzi, în plen
În document, liberalii susţin că prim-ministrul, trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă, iar Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, liderii UNPR şi PSD, îi sunt "complici" dacă îl susţin în continuare.
Moţiunea va fi dezbătută şi votată marţea viitoare. Textul a fost semnat de 180 de parlamentari.