"Tragedia care a avut loc la internatul Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc este cutremurătoare. Transmit condoleanțe familiei elevului care și-a pierdut viața și le doresc însănătoșire grabnică elevelor rănite în acest cumplit accident.
Este o dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică.
Spațiile în care copiii își petrec cea mai mare parte din timpul lor trebuie să ofere protecție și să fie adaptate la standardele de siguranță actuale. Solicit elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați," a transmis șeful statului într-un mesaj.
Mesajul președintelui a fost taxat negativ, prin comentarii, de sute de persoane, care au invocat eșecul strategiei "România Educată", precum și lipa vizibilă de interes a factorilor de decizie față de situația din învățământ.
Luni după-amiază, o porțiune din clădirea în care locuiau elevii Liceului "Tamași Aron" din Odorheiul Secuiesc s-a prăbușit, iar patru elevi au fost prinși sub dărâmături. Un copil a murit, un altul este în stare gravă, iar doi dintre ei au scăpat teferi. Potrivit autorităților locale, sub clădire s-au făcut săpături, iar aceasta s-a prăbușit exact când copii au ajuns în interior.