"Trebuie să constatăm că procesul de fuziune merge în forţă mai departe şi, din partea PNL vreau să spun cu toată claritatea, indiferent cine va fi candidatul nostru pentru Preşedinţie, procesul de fuziune, procesul de unificare a dreptei merge mai departe, aşa cum am stabilit astăzi", a spus Iohannis.
"Noi, PNL, vom avea un candidat, un singur candidat desemnat pentru prezidenţiale până la mijlocul lunii, iar până la sfârşitul lunii iulie vom avea candidatul unic al dreptei rezultate din fuziunea PNL cu PDL. Indiferent dacă procedurile democratice de fuziune ajung într-o fază avansată sau nu, noi vom merge cu toată hotărârea în această configuraţie", a precizat Iohannis.
La rândul său, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că până la 1 august cele două partide vor avea desemnat candidatul unic la prezidenţiale şi vor fi gata toate documentele necesare fuziunii.
"Astăzi am constatat cu satisfacţie hotărârea celor două partide de a continua procesul de fuziune pentru realizarea marelui partid de centru-dreapta. Până la 1 august cele două partide vor avea desemnat candidatul unic la Preşedinţie, tot până la acea dată vor fi gata toate documentele necesare fuziunii. Procesul continuă, de altfel aţi văzut că vin echipele care lucrează la documente, la coroborarea în teritoriu a celor două partide", a precizat Vasile Blaga.
El a arătat că cele două partide sunt "pe un drum bun care va aduce multă speranţă României".
"Noi suntem pe un drum bun care va aduce multă speranţă României, care va crea nu numai un partid care să fie o alternativă serioasă la PSD, ci şi un partid mare de centru-dreapta care să propună un proiect serios românilor", a menţionat Vasile Blaga.
Vasile Blaga şi Klaus Iohannis au făcut declaraţii presei, după ce liderii celor două partide s-au întâlnit la sediul democrat-liberalilor din Aleea Modrogan nr. 22.
Liderul liberal Klaus Iohannis a declarat, marţi, după prima şedinţă a noului Birou Politic al PNL, că s-a stabilit ca o comisie tehnică să angajeze case de sondare, pentru a măsura cei doi candidaţi pentru intrarea în cursa prezidenţială din toamnă, respectiv el şi Crin Antonescu.
Preşedintele PNL a arătat că o temă importantă pentru liberali este desemnarea candidatului pentru candidatura la Preşedinţie şi a anunţat că a fost numită o comisie tehnică pentru a se ocupa de angajarea unor case de sondare, care vor veni cu rezultate în privinţa candidaţilor stabiliţi până acum.
"Se va măsura în ce măsură electoratul se raportează pozitiv la domnul Antonescu şi la mine, potenţialul de creştere şi alte chestiuni tehnice", a precizat Iohannis.
El a menţionat că, după finalizarea acestor sondaje, se va convoca Delegaţia Permanentă, care va lua act şi, prin vot, va lua o decizie politică.
Preşedintele PNL Klaus Iohannis şi fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu au acceptat, sâmbătă, să fie propuşi candidaţi ai PNL la Preşedinţia României, ei exprimându-şi acceptul în plenul Congresului liberal.