Şeful statului a conferit, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler Gabrielei Bone, Viorei Braun, şi Susanei Diamantstein, trei supravieţuitoare din lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. ”Vă mulţumesc dumneavoastră, doamnelor, supravieţuitoare ale Holocaustului, că sunteţi, astăzi, aici. Vă rog să acceptaţi această modestă recunoaştere a suferinţelor pe care le-aţi îndurat alături de familiile dumneavoastră”, a spus preşedintele Iohannis în discursul său.
El a arătat că această ceremonie de decorare are loc la exact 70 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau şi a precizat că, prin intermediul ei, aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Mai multe pe Mediafax