Iohannis a subliniat că PNL o va susţine, prin europarlamentarii săi, pe Corina Creţu, în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, pentru desemnarea acesteia în funcția de comisar european pentru politică regională.
"Noi, cei din Alianţa Creştin Liberală, ştim care este interesul României şi ştim să-l apărăm, deci nu trebuie să-şi facă nimeni vreo problemă în această chestiune", a declarat Klaus Iohannis.
Totodată, liderul PNL a amintit de momentul în care PSD a votat împotriva desemnării vicepreşedintelui Parlamentului European, din partea partidului pe care îl conduce, adăugând că "PSD trebuie să mai înveţe să arate în faţa ţării că noi românii suntem o echipă."
"Când s-a constituit Parlamentul European şi candidata noastră a fost propusă drept vicepreşedinte, europarlamentarii PSD au votat împotrivă, iar când candidata, aceeaşi doamnă care va fi comisar, a fost propusă vicepreşedinte din partea PSD, noi am votat pentru. S-a văzut, de atunci, deja, că noi ştim să respectăm anumite lucruri şi putem să arătăm în faţa ţării că suntem o echipă, noi românii, lucru pe care PSD trebuie să-l mai înveţe. Noi ştim care este interesul României şi nu ne vom face de minune", a încheiat Klaus Iohannis.
Mai multe pe Mediafax.