Proiectul de lege privind alegerile parlamentare prevede că alegerile vor fi pe liste parlamentare, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori. Potrivit acestei norme de reprezentare, ar urma să fie 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor, 134 de senatori şi doar 6 parlamentari de diaspora (2 senatori şi 4 deputaţi, menţinându-se numărul actual al celor care îi reprezintă pe românii din străinătate), informează Mediafax.
La ultimele alegeri parlamentare, din 2012, au fost aleşi 412 deputaţi şi 176 de senatori, însă aceştia au fost aleşi în baza votului uninominal prin compensare, introdus în 2008, sistem care prevede că intră direct în Parlament candidatul care a câştigat 50% plus unu din voturile exprimate în colegiu, la care se adaugă un sistem de redistribuire a mandatelor, în funcţie de procentele obţinute de partide la nivel naţional.
Prin intrarea în vigoare a legii promulgate de Klaus Iohannis, se revine practic la sistemul electoral practicat până în 2008. Parlamentul a modificat şi legea alegerilor locale, astfel încât, în 2016, preşedinţii de consilii judeţene nu vor mai fi aleşi nici ei prin vot direct, uninominal, ci prin votul secret al majorităţii consilierilor, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin.
Preşedintele a mai promulgat, luni, şi legea privind organizarea Autorităţii Electorale Permanente.