Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie și supus unei intervenții chirurgicale în cursul zilei de miercuri, anunţă Realitatea Tv. Informația a venit de la avocatul Casei regale, care a transmis o înregistrare video în care a comunicat că Majestatea Sa se află într-o stare gravă de sănătate. Potrivit acestuia, Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat, cu metastaze. Realitatea Tv anunţă că Regele are şi cancer de piele.
Prima reacţie a Principelui Nicolae, după ce Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie
Principesa Margareta, Custodele Coroanei, după ce Regele Mihai a anunţat că se va retrage din viaţa publică, s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Este prima fiica a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. Alteţa Sa Regală este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia.
Regele Mihai și fotografia rară care a făcut senzație în întreaga lume