"A fost o discuție personală cu Liviu Dragnea. I-am spus care este părerea mea în legătură cu actuala situație și cum văd eu rezolvarea acestei situații. Soluția trebuie să fie, după părerea noastră, așa cum am și subliniat săptămâna trecută, bazată pe factorul politic. Până la urmă, democrația reprezentativă se bazează pe Parlament, Parlamentul este reprezentativ și legitim, rezultatul alegerilor cetățenilor. De aici, din această zonă, trebuie să iasă soluția de deblocare a situației. O să discutăm în această după-amiază și mâine. După aceste întrevederi, vom mai schimba puncte de vedere și încercăm să le armonizăm", a precizat Tăriceanu, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă știe poziția pe care PSD o va susține la Cotroceni, Tăriceanu a răspuns afirmativ, dar a menționat că este foarte posibil să se mai întâlnească cu Dragnea înainte ca acesta să meargă la consultările cu președintele Iohannis.
"Am discutat în linii mari acest lucru și urmează să mai vorbim înainte, probabil, de întâlnirea de la Cotroceni, e foarte posibil. Știu care va fi poziția PSD", a spus copreședintele ALDE.
Potrivit lui Tăriceanu, este "importantă și utilă" consultarea societății civile și nu trebuie neglijate sau desconsiderate propunerile venite din această direcție, însă se impune o dezbatere a lor.
"Trebuie văzut cum aceste lucruri pot să intre în dezbaterea publică. Este nevoie și de o dezbatere publică pentru că nu sunt toate punctele de vedere exprimate pe subiectele care astăzi fac obiectul discuției", a explicat el.
Reamintim că începând cu ora 18.00, Klaus Iohannis a convocat consultări cu partidele:
Programul consultărilor va fi următorul:
Luni, 9 noiembrie 2015:
• Ora 18.00 - Partidul Social Democrat (PSD);
• Ora 19.00 - Partidul Naţional Liberal (PNL).
Marți, 10 noiembrie 2015:
• Ora 11.00 - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 11.30 - Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR);
• Ora 12.00 - Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
• Ora 12.30 - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
Președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă, vineri seară, la Palatul Cotroceni, după prima rundă de consultări cu reprezentanții societății civile.
"În această etapă am putut să constat că nu e nevoie de o simplă schimbare de Guvern, e nevoie de o schimbare complexă în politica românească. Toți așteaptă să vină în față politicieni noi, care nu au avut nimic de-a face cu corupția, care nu au fost urmăriți penal", a spus Iohannis. În ceea ce privește consultările cu reprezentanții partidelor politice, Iohannis a punctat că "nimeni nu a venit cu o propunere de prim-ministru", ceea ce reprezintă "o noutate pentru politica românească".
Totodată, Iohannis a precizat că a convenit cu fiecare grup în parte că "o singură rundă de consultări, de data asta, nu e suficientă".